VIDEO
Joi, 26 septembrie, în foaierul teatrului Nottara din Bucureşti, a avut loc un eveniment cultural organizat de firma „Cobuz şi Asociaţii” care a punctat 15 ani de activitate în domeniul avocaturii. După vizionarea unei piese de teatru, cei 100 de invitaţi au admirat expoziţia de sculptură şi pictură ”Metamorfozele Viitorului” semnată de Bobin Bogdan şi Cristian Rudăreanu din Calafat. Am aflat de la cei doi artişti că această dorinţă de a aduce ”lumea umbrelor vii în lumea noastră” a existat încă din perioada anilor de liceu. Materializarea a venit abia anul acesta, în 2013, după 22 de ani, însă niciodată nu este prea tâziu dacă ai ceva de spus şi de lăsat oamenilor, a subliniat Bogdan.
Pe viitor, vor expune în
Bulgaria şi în Serbia
Cristian Rudăreanu, a absolvit Facultatea de
Teologie din Craiova, fiind actualmente preot, având până în
prezent câteva expoziţii de pictură în ţară şi în
străinătate. Pentru Bogdan Bobin, absolvent al Facultăţii de
Arhitectură din Bucureşti, această expoziţie este prima,
însă aşa cum declara artistul ”nu este
altceva decât începutul unui drum extrem de lung, deoarece
arta pe care o vom aduce în această lume va fi fără discuţie o
parte a unui univers nemărginit, complex şi miraculos”.
Cei doi artişti uimesc prin capacitatea de a realiza proiecţii ale
lumii nevăzute în lumea văzută. Tablourile au o profunzime
aparte, cu multe detalii şi o combinaţie de culoare cu nuanţe
variate, atipice uneori şi personaje care curg, trecând dintr-o
lume în alta. Cei doi artişti consideră că sunt doar instrumente
care aduc ceea ce Creatorul a făcut din începuturi, dovadă fiind
crezul lor artistic: „Creat am fost,
creaţie s-aduc, sunt treaptă-n viaţă, sufletul să-l urc”.
Pentru a realiza această primă expoziţie, cei doi au fost
susţinuţi de S.C. Montana Forest SRL şi
de fima de avocatură „Cobuz şi Asociaţii”. Pe viitor cei doi
vor expune în Bulgaria şi Serbia, urmând ca după acest tur
să vină şi în Craiova. Le dorim mult succes, iar celor care vor
mai multe informaţii pot intra pe site-ul www.aecubart.blogspot.com.
sau îi pot contacta la adresa: aecubart@gmail.com.
LA CALAFAT EXPOZITIA VA AVEA LOC PE DATA DE 17 OCTOMBRIE LA MUZEUL DE ARTA
preluare: Cuvantul Libertatii
LA CALAFAT EXPOZITIA VA AVEA LOC PE DATA DE 17 OCTOMBRIE LA MUZEUL DE ARTA
preluare: Cuvantul Libertatii